#3 Dubrovnik

Poate pentru că e vară, sau poate pentru că, oricum, prefer destinațiile însorite și la malul mării, următoarea destinație pe lista mea e Dubrovnik. Visez la acest oraș de foarte mulți ani, de când am văzut pentru prima dată fotografii cu acest orășel de pe malurile Adriaticii.

Când aveam 8-9 ani am călătorit în Elvetia cu o escală la Roma sau Milano, nu mai țin minte exact, și una dintre cele mai vii amintiri pe care le am din excursia aia nu sunt din Elveția, ci din drumul cu avionul. Mai precis, îmi amintesc cum avionul a zburat deasupra Adriaticii și Coastei Dalmate; chiar și acum, dacă închid ochii, văd foarte clar apa albastră și adunarea de insulițe și stânci de pe coastă. Undeva acolo jos trebuie să fi fost si Dubrovnik, așa că-mi place să-mi imaginez că am văzut, măcar din aer, orașul. Asta ca motiv de bucurie până apuc să-l văd și la pas…

Istoric și cultural, Dubrovnik se integrează perfect în istoria civilizației mediteraneene, alături de celelalte două locuri despre care am scris până acum, Cinque Terre și Florența. Împarte același destin maritim, al cărui succes – în perioada Evului Mediu târziu/epocii moderne timpurii – s-a datorat înfloririi comerțului mediteranean. Istoria orașului este însă mult mai veche: potrivit istoricilor, cea dintâi așezare ar fi fost fondată în prima jumătate a secolului al VII-lea de către un grup de refugiați din cetatea Epidaurum, distrusă în vremea aceea de atacurile invadatorilor avari și slavi. O altă teorie propune ipoteza că orașul ar fi mult mai vechi și că originile sale ar fi legate de perioada expansiunii coloniilor grecești în Mediterana.

Secole la rând, așezarea a purtat numele de Ragusa (de la cuvantul latin lausa, care înseamnă stâncă), dar a preluat ulterior numele de Dubrovnik, ce aparținea unei așezări slave aflate în apropiere, la baza muntelui Srđ (numele provine de la cuvântul dubrava, care înseamnă pădure de stejar). Din secolul al VII-lea până la începutul secolului al XIII-lea, orașul s-a aflat sub controlul Imperiului Bizantin. După Cruciada a IV-a (1204) și fondarea Imperiului Latin, orașsul trece în subordinea Veneției (1205-1358). Din 1358 orașul devine vasal al regatului ungaro-croat, având statutul de stat republican liber. Aceasta este Epoca de Aur a Dubrovnikului, pana în secolele XV-XVI, când orașul devine un puternic rival la adresa Venetiei, marea putere maritimă din zonă (în toată această perioadă, orașul își apară prosperitatea și negoțul plătind tribut imperiului otoman). Potrivit istoricului David Abulafia, în epoca sa de glorie, Dubrovnikul avea una dintre cele mai mari flote comerciale din Mediterana, ajungând – în 1530 – până la 180 de nave (ceea ce este enorm pentru un oraș atât de mic). Orașul va decădea însă odată ce zona Mediteranei își pierde treptat statutul de centru al comerțului european (în favoarea Atlanticului și a Țărilor de Jos). Închei aici cu informațiile istorice: mai adaug doar că pentru cei interesați de istoria și cultura mediteraneană, cartea „Marea cea mare. O istorie umană a Mediteranei”, aparută recent la Humanitas, e extraordinară! Găsiți acolo informații nu numai despre Dubrovnik, ci despre toate orașele și regiunile de la Mediterana.

Orășelul ăsta (are o populație de doar 42.000 de locuitori) e o minunăție, nu-i așa? Ajungând acolo, nici nu m-aș mai gândi ce e de făcut, pe unde ar trebui să merg. E de ajuns o plimbare (a se înțelege, mai multe – cât mai multe! – plimbări pe străduțele înguste, de-a lungul zidurilor, privind spre mare… Nici nu mi-ar mai trebui o mică listă de locuri de văzut, pentru că orașul în sine e de ajuns – e ca un muzeu în aer liber! Sunt de văzut, în orice caz, forturile (printre cele mai bine păstrate din lume), bisericile, panorama de pe muntele Srđ (e un drum scurt cu telecabina pe care, în pofida fricii teribile de înălțimi pe care o am, l-aș face cu cea mai mare plăcere!), portul vechi, zona Stradun – strada principală care taie orașul în două (este zona pietonală!), palatul Sponza (de secol XVI) și multe altele. Eu aș mai face și două mici excursii cu feribotul: spre insula Lokrum, aflată lângă oraș, și în insulele Elafiti – din poze, ambele locuri par să fie superbe; în plus, nu spun niciodată nu unei plimbări cu vaporul (dacă se lasă și cu înot în mare e și mai bine!)!

Știu, din experiență (am vrut la un moment dat să-mi planific o vacanță aici), că pe timpul verii (adică atunci când e cel mai frumos) prețurile la Dubrovnik sunt destul de piperate. Însă pe lângă hoteluri, există și foarte multe pensiuni, exact ca cele din România, care au prețuri mult mai accesibile, iar cu o rezervare făcută din timp prețul scade și mai mult. Există, într-adevăr, o problemă cu transportul: am căutat acum rapid pe un motor de căutare de zboruri și văd că cele mai multe sunt cu escale lungi (fie la Belgrad, cu Air Serbia, fie în Germania, cu Lufthansa sau compania croată); Austrian Airlines are cea mai bună variantă, cu o escală scurtă la Viena, dar nu sunt zboruri zilnice. În fine, asta e mai puțin important: o escală lungă n-a omorât niciodată pe nimeni, iar orașul merită un astfel de „sacrificiu”.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s