#14 Portofino

Un sat pescăresc rătăcit pe Riviera Italiană, la sud de Genova, are doar 500 de locuitori, dar este una dintre cele mai căutate destinații din întreaga Italie. Cunoscut încă din secolul al XIX-lea drept destinația preferată a mediilor intelectuale și aristocratice din Marea Britanie și Germania, Portofino, căci despre el este vorba, este și astăzi la mare căutare în rândul turiștilor din înalta societate europeană și nu numai.

Așezat la poalele Apeninilor Ligurici, acest sat are o istorie îndelungată care începe în perioada Romană: potrivit istoricului Plinius cel Bătrân, așezarea a fost fondată de romani și era cunoscută drept Portus Delphini, adică Portul Delfinului, datorită numărului mare de delfini din Golful Tigullio. Așezarea mai apare în documente medievale la sfârșitul secolului X, într-o diplomă din anul 986, potrivită căreia satul aparținea de abația San Fruttoso di Capodimonte aflată în apropiere. Două secole mai târziu, el apărea în jurisdicția orașului Rapallo. În 1229 a intrat sub controlul Genovei, care îl vinde în 1409 Florenței; ulterior, el va reveni sub dominația Genovei. În 1815, Portofino făcea parte din Regatul Sardiniei și, din 1861, este parte a statului italian modern.

Portofino a ajuns cunoscut în Europa spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când aristocrații din Nordul Europei încep să-și petreacă vacanțele aici. În curând, satul pescăresc ajunge să se numere printre destinațiile preferate ale elitei europene, pe măsură ce din ce în ce mai mulți expați își construiesc aici case de vacanțe. Până la jumătatea secolului XX, principala industrie a satului devine turismul.

Oamenii merg la Portofino mai mult de dragul locului în sine, ca să-i admire frumusețea și să guste din experiența la dolce vita tipică Rivierei Italiene. Străzile, vechiul port și plajele din apropiere sunt „obiective” suficiente, așa că mulți turiști nu mai caută și altceva. Există însă două locuri care merită văzute și care completează experiența Portofino: Castello Brown, un fort din secolul XVI, situat pe o înălțime de unde priveliștea asupra portului și mării este spectaculoasă; și mănăstirea medievală San Girolamo, despre care se spune că are una dintre cele mai romantice grădini din Europa.

Acest articol a mai fost publicat în revista Historia.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s