Dragostea durează trei ani?

Sunt trei ani și cinci luni de când m-am apucat de alergat și entuziasmul este la cote maxime. Au fost momente bune, au fost și unele în care am simțit nevoia unei pauze, dar tot m-am întors – cu și mai mult elan.

M-am apucat de alergare la începutul lui 2014, ca tot omul care își propune la 1 ianuarie să aibă o relație mai bună cu sportul. În entuziasmul specific celor care își fac abonament la sala în prima săptămână a anului, am căutat pe internet niște programe scurte de antrenament pentru alergări pe bandă și-am zis că mă pun pe treabă. Țin minte că am găsit un program de 20 de minute care includea câteva intervale de viteză și mai multe intervale cu banda înclinată. Mi s-a părut… groaznic. Parcă nici n-am terminat cele 20 de minute. Privind înapoi, m-aș felicita că n-am decis totuși să renunț la ideea alergării și să mă apuc de altceva. N-am renunțat pentru că mi-am amintit ce-mi povestise un coleg de facultate (Gabi, dacă citești asta, mii de mulțumiri!) cu ceva timp în urmă: că s-a apucat de alergat ca să se mențină în formă și că s-a înscris la o cursă de semimaraton ca să aibă o motivație pentru a se antrena de trei-patru ori pe săptămână.

Zis și făcut! Ce e drept, încă nu mă gândeam că un semimaraton înseamnă 21 de kilometri și că s-ar putea să fie dificil. Chiar dinainte de a mă documenta puțin cu privire la ce înseamnă un program de antrenament pentru distanța asta, mi-am plătit înscrierea pentru semimaratonul București care urma să aibă loc în luna mai. Aveam, așadar, cam patru luni la dispoziție pentru pregătire. După câteva ore petrecute pe Google, aveam un plan de antrenament prin aplicația MyAsics și convingerea că va fi (aproape) floare la ureche. Ha!

Acum câteva zile, am recitit rândurile scrise în acele luni de antrenament. Mă bucur că le-am păstrat, pentru că le-am putut citi acum „la rece”. M-am amuzat copios pe seama naivității mele din primele săptămâni și mi-am amintit cât m-am bucurat la primele alergări lungi (așa mi se păreau atunci). Dar mai ales am retrăit gândurile din lunile în care, fără să-mi dau seama, m-am îndrăgostit de alergare. Chiar duminica asta se vor împlini trei ani de la primul semimaraton (și prima cursă). În trei ani, am avut perioade bune, în care m-am antrenat cu cap, și perioade în care m-am antrenat mult și prost. Între timp, am învățat ce pot să fac mai bine, cum pot să cresc și unde să caut motivația atunci când dau de greu. Anul trecut au fost și câteva luni, vreo șase-șapte, în care am alergat foarte puțin. Am simțit nevoia unei pauze, a trebuit să-mi reîncarc bateriile departe de pantofii de alergare, dar în niciun moment nu mi-am zis „renunț”. Chiar și când treceau câteva săptămâni bune fără să alerg, știam că într-o zi lucrurile vor reveni la normal. Pentru că alergarea devenise normalul meu.

Mai vedem peste 20 de ani.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s