#13 Destinații de primăvară: Japonia, SUA, Turcia

Primăvara e cel mai frumos anotimp, nu-i așa? Iubesc primăvara, din toată inima, și dacă aș putea să locuiesc într-un loc în care să fie mereu primăvară (cu vremea caldă de sfârșit de aprilie, început de mai), zău că n-aș duce dorul verii (al celorlalte anotimpuri cu atât mai puțin!). Primăvara e și cea mai frumoasă perioadă de mers în vacanță: oamenii sunt, în general, mai veseli, mai energici, mai optimiști când vine primăvara, așadar în cea mai bună dispoziție pentru explorări. Nu trebuie să aștepți vara – respectiv, să treacă juma’ de an de muncă și să fii obosit – ca să pleci în vacanță.

Mie primăvara îmi aduce o dispoziție extraordinară, nu numai cu multă energie și stare de bine (zile mai lungi, mai mult soare – există explicații logice), ci și bucurie pură – genul ăla, copilărească – când văd revenirea verdelui în natură și mai ales a florilor. Ador florile de primăvară: zambile, lalele, flori de liliac și, firește, flori de cireș – nu există ceva mai frumos pe lume.

Prin urmare, destinațiile de primăvară care ar fi pe sufletul meu, cum se spune, nu sunt culturale sau nu neapărat culturale în sensul obișnuit al cuvântului. Sunt câteva locuri în care mi-ar plăcea să ajung primăvara, și asta pentru flori: pentru florile de cireș – unde destinația clasică e Japonia, urmată de… SUA (da, vreau să ajung în SUA să văd, of all thnigs, cireși!), și pentru lalele – unde primul loc pe listă nu e Olanda, ci țara care a fost, inițial, patria lalelelor, anume Turcia. Și-acum revin la discuția despre elementul cultural, căci în Japonia și Turcia floarea de cireș, respectiv laleaua, ocupă un rol foarte important în cultura națională și în imaginarul colectiv, așa că am putea spune că a merge în Japonia pentru a vedea florile de cireș – chiar numai și numai pentru asta! – ține, de fapt, tot de turismul cultural.

Floarea de cireș ca simbol al vieții efemere

Fascinația japonezilor pentru florile de cireș datează de mai bine de un mileniu: hanami, tradiția de a celebra înflorirea cireșilor (sakura) printr-un picnic (organizat în natură, sub crengile copacilor), datază, se pare, din epoca Nara (secolul VII). Obiceiul s-a născut la Curtea Imperială, dar s-a răspândit apoi în rândul samurailor și, de aici, în toate clasele sociale. Și astăzi hanami face parte din cultura Japoniei: în fiecare an, agenția națională de meteorologie urmărește atent evoluția temperaturilor pentru a prezice exact perioadele în care vor înflori cireșii din întreaga țară: primii sunt cireșii din Okinawa, în luna ianuarie; cireșii din Kyoto și Tokio înfloresc la sfârșitul lui martie sau începutul lui aprilie, iar cei din nordul țării și din zonele înalte chiar mai târziu.

Festivalurile de hanami sărbătoresc ceva foarte simplu: frumusețea florilor de cireș, privite ca metaforă a vieții – proaspete, frumoase, dar efemere.

Cireșii de la Washington

Din hanami-ul japonez s-au născut festivalurile moderne de celebrare a florilor de cireș – în engleză cherry blossom festivals, organizate astăzi și în alte state, începând cu Statele Unite. Cel mai cunoscut este cel de la Washington, National Cherry Blossom Festival, ocazie cu care este comemorat cadoul făcut de primarul orașului Tokio către orașul Washington în 1912. Atunci 3000 de cireși au fost făcuți cadou ca simbol al prieteniei dintre Japonia și Statele Unite (alți 3800 au fost oferiți americanilor în 1965). Prima ediție a festivalului a avut loc în 1935; el a fost sistat în perioada războiului, când Japonia s-a aflat în tabăra inamică, și reluat începând cu 1947. Astăzi, festivalul atrage foarte mulți turiști în Washington la începutul primăverii – și într-o bună zi mă voi număra și eu printre ei.

Un alt mare festival dedicat florilor de cireș se organizează anual la Vancouver, în Canada, oraș în care există aproximativ 50.000 de cireși.

Turcia este adevărata țară a lalelelor

În zilele noastre, Olanda este cunoscută drept țara lalelelor. De când a fost adusă aici, în secolul al XVI-lea, laleaua a stârnit admirația olandezilor, care au dezvoltat o adevărată pasiune și manie pentru această floare: și când spun manie, nu este o exagerare – există în istoria Țărilor de Jos o perioadă cunoscută drept mania lalelelor, când un singur bulb se vindea pe sume enorme, putând valora mai mult decât o casă. Dar laleaua nu este originară din Europa; ea a fost adusă aici din Imperiul otoman, unde turcii descoperiseră deja frumusețea acestei flori. La mijlocul secolului al XVI-lea, Istanbulul era plin de lalele, mai ales grădinile imperiale de la Palatul Topkapî, unde sultanul Selim II (1566-1574) a plantat 300.000 de bulbi.

Laleaua a ocupat un loc important în cultura otomană, pe filieră persană, ea având chiar o semnificație aproape divină. În turcă laleaua se numește laleh, iar în alfabetul arab cuvântul se scrie cu aceleași litere ca și Allah. De aceea, laleaua a devenit un simbol divin, fiind foarte folosit în arta musulmană din Imperiu. Totodată, floarea a dat și numele uneia dintre cele mai bogate perioade din istoria Imperiului otoman, Epoca Lalelelor sau Lale Devri.

În timp ce în Imperiul otoman laleaua avea un status aproape divin, și era simbol al paradisului pe pământ, pentru olandezi ea a devenit simbolul vremelniciei vieții.

În fiecare an, la Istanbul, se organizează un festival al lalelelor. În luna aprilie, înfloresc milioanele de lalele plantate în întreg orașul: toate spațiile verzi ale orașului sunt invadate de lalele. Ce poate fi mai frumos de atât? Istanbulul e oricum superb; un Istanbul plin de lalele e deja… paradisul pe pământ.